36 de hectare
plantate cu 12 soiuri
10 ani
potențial minim de învechire pentru vinurile roșii
20 ani
de istorie și experiență în vinificație
Povestea LacertA începe cu respectul pentru loc
În inima podgoriei Dealu Mare, pe celebra paralelă 45 - aceeași latitudine pe care se află regiuni viticole de renume precum Bordeaux și Piemont – LacertA își scrie povestea de peste 20 de ani. Din pasiunea și viziunea unei echipe dedicate s-a născut o cramă gravitațională modernă, unde respectul pentru terroir și arta vinificației dau naștere unor vinuri de excepție.
Astăzi, LacertA este un loc în care vinul, natura și ospitalitatea se întâlnesc pentru a oferi o experiență autentică fiecărui vizitator.
Lacerta din Dealu Mare
Numele LacertA s-a născut din natura care definește caracterul vinurilor noastre. Inspirat de șopârla verde (lat. Lacerta) care trăiește liber în viile noastre, simbolizează un loc sănătos și echilibrat, unde natura își urmează firesc cursul.
Mai mult decât un nume, LacertA exprimă angajamentul pentru natură, autenticitate și convingerea că marile vinuri se nasc dintr-un terroir excepțional.
Conacul Dorobanțu
Odată cu plantarea viței-de-vie, fondatorii de origine austriacă au ales să redea viață și Conacului Dorobanțu, construit în 1901 în stil neoromânesc, după proiectul arhitectului Ion Mincu. Restaurarea sa a fost mai mult decât un proiect de conservare: a fost un gest firesc de respect față de patrimoniu, istoria locului și moștenirea pe care au dorit să o ducă mai departe.
Medaliile Noastre
Artizani ai vinurilor roșii
Vinurile roșii LacertA sunt maturate timp de 12 luni în barrique-uri din stejar de origini diferite, apoi își continuă evoluția în sticlă timp de minimum cinci ani.
Produs recomandat
LacertA Cuvée IX 750ml
Regele vinurilor roșii Lacerta, Cuvee IX este un asamblaj în care trei soiuri aromate reprezentative ale cramei (Merlot, Fetească Negră și Shiraz) se sprijină pe structura puternică a Cabernet Sauvignon-ului (50%). Rezultă un vin roșu intens cu nuanțe cărămizii, corpolent dar elegant, echilibrat, cu arome complexe de fructe de padure rosii si negre, visine, coacaze si condimente verzi la care se adaugă notele de maturare in barrique (vanilie, cafea, fum).
Se poate asocia foarte bine cu multe preparate din carne, de la friptură de curcan sau rață până la steak de vită gătită rare.
În funcție de câți invitați ai la cină se poate încerca în mai multe formate: 0.75 l dacă ești doar cu familia; 1.5 litri dacă ai mai invitat un cuplu, 3 litri dacă sunteti 3-4 cupluri sau chiar la 6 litri dacă ai mai multi invitați sau planifici o seară mai lungă.
Ridicarea nu este disponibilă momentan
Experiențe la cramă
Descoperă universul LacertA prin experiențe create în jurul vinului, terroirului și poveștilor din spatele fiecărui vin. De la tururi de cramă și degustări ghidate până la evenimente private sau corporate, fiecare vizită este o invitație de a trăi povestea vinului împreună cu noi.
Vinuri roșii
Orice masă se poate transforma într-o experiență. Orice întâlnire poate deveni o amintire frumoasă. Vinuri gastronomice, vinuri de poveste sau de stat la o poveste – am creat câte un vin pentru fiecare ocazie.